Gianina Corondan

 

Gianina mi-a marcat tinerețea. S-a încăpățânat mereu să ne arate că lucrurile se pot face și altfel și a cam reușit, încă de când prezenta meteo la PRO TV. Pentru că termenul nonconformist nu se contrazice cu jovial. Are un umor subtil, o finețe în gesturi și mai ales o carismă unică cu care te dezarmează.

Gianina nu s-a făcut mare. Și nici nu se mai face. Pentru fotografia asta, am găsit-o într-un studio de radio, într-o dimineață însorită.  Exact ca un copil, Gianina nu face economie de energie. Aleargă, se joacă, face glume cu toată lumea, intră în vorbă cu oricine de parcă i-ar cunoaște de o viață. Așa m-a luat și pe mine prima dată cand ne-am vazut. Zicea că ne cunoaștem de undeva. Nu am negat. Eu o știam de la televizor.

Când era mica era fascinata de frișca de la cofetarie. Nu-i de mirare că pentru ea “dragostea-i un biscuite în formă de stea“.  Nici ca sărea coarda, sau avea patine cu rotile.

Gianina zice că are 70 de ani, impliniti, și se mândrește cu asta ca și cand e un ideal al oricarui copil, iar ea a reusit sa îl atingă mai devreme. O tinerete plină, care nu se mai sfarseste și care iși are sursa de infantilitate în mac-mac si in hi-hi-hi. Vei ințelege dacă asculți interviul audio.

Gianina (nu) s-a facut mare.