În adolescența mea Zoltan era o voce a unei formații cu nume foarte neobișnuit, de pe o casetă pe care au adus-o acasă frații mei mai mari. Fredonam în neștire călărind bicicleta prin cartier cum “Violeta” ducea găleata la gunoi și știu și acum pe de rost toate numele din “gașca de la bloc” si mi-era mereu milă că numai bietul Țuți e mort la revoluție.
Zilele treceau, cozile la pâine continuau, pe mai multe rânduri. Mai târziu au apărut 2 mari minuni în viețile noastre: cablul TV și MTV. A treia a fost un televizor color cu telecomandă. Grupul Sarmalele Reci era în vogă și avea videoclipuri noi, iar Zoltan era tuns scurt și sarcastic. Avea deja un chip și o atitudine. Apoi au scos piesa “telefonul nu mai sună” cu care mi-au arătat că pot fredona la nesfârșit și cântece melodioase de dragoste. Am fost mereu un fan al lor pentru libartatea lor de exprimare. Partea tristă e că ceea ce atunci ni se parea amuzant, astăzi sună mai degrabă a profeție împlinită. Vorba lor că Țara te vrea prost a dat rezultate remarcabile în ultimii ani dacă sunt tot mai multe știri adevărate pe care nu le poți diferenția de cele pamflet.
La fel ca mișcarea dezordonată a moleculelor dintr-un pahar cu apă, ne-am întersectat de mai multe ori drumurile, am povestit, am glumit, am cântat, am filmat cu Zoltan și Sarmalele Reci. Mă simt recunoscător pentru norocul ăsta. Iar întâlnirea cu Zoltan referitoare la copilărie m-a proiectat într-o altă lume. Mai tihnită, mai liniștită și lipsită de absurd. Ascultă interviul audio.
Zoltán s-a făcut mare.
Zoltán András
